Legenda Pietrei Teiului (Ceahlau)

Textul de mai jos este copy/paste de pa site-ul http://www.neamt.ro/

Legenda Pietrei Teiului


inaltade patruzeci de picioare, asezatape o temelie rotunda, potrivit taiata, multi calatori, ca si mine, la intaia ocolire o vor lua de departe drept o cladire indrazneata, ramasadin stravechi vremuri, dar cand te uiti la asezarea ei in ses, departe de mai mult de 500 de pasi de orice inaltime, cand i-ai pipait cu mana cremenea dintr-o bucata, in crapaturile careia vremea a aruncat un fel de muschi galbui, ramai tacut si mic in fata maretului urias; ai de-a face parcacu una din stancile scapate din mainile titanilor trasniti. La treizeci de picioare de la pamant, o muchie mai iesitaa stancii alcatuieste, ca un fel de cerdac deasupra caruia se inaltacreasta, putintel incovoiatasi incununatade o mladaplecatade tei, care a dat pietrei numele lui, mai mult spre a o face sauite alt nume grozav, pe care ciobanii nu-l rostesc decat in soaptasi facandu-si cruce ca buni crestini.
Alecu Russo


Cea mai cunoscutastancadin judetul Neamt poate fi admiratain toatasplendoarea ei acolo unde lacul de acumulare "Izvorul Muntelui" isi inchide luciul apei. Zona mai este cunoscutasi drept "Coada Lacului" si este locul unde se intalnesc cele 4 drumuri care vin dinspre Moldova si Transilvania, avand ca punct comun splendida realizare umanaviaductul Poiana Largului, inconjurat de maretele piscuri ale Ceahlaului. Stanca este un bloc de calcar aptian formand, ca structurasi ca varsta, continuarea spre nord a sinclinalului Ceahlaului, adicazona Bicaz, Bistricioara, Poiana Teiului, Capul Obcinii, Piatra Cornului. Asezatape malul stang al Bistritei, stanca Piatra Teiului a starnit imaginatia localnicilor, care, cu mintea lor simpla, au nascocit tot felul de legende despre origine ei.


in timpuri de demult, Dumnezeu se jalui diavolului de orbirea oamenilor, de stricaciunea tuturor de sus panajos, de minciuna, de lene si fatarnicie - careia boierii ii zic "politeta" - de nerusinarea femeilor, de zgarcenie si destrabalare, de ingamfarea care se reazimanu pe destoinicie, ci pe parale. Drept pedeapsa, diavolul propune saaducapotopul asupra oamenilor. Dupace ajung la invoiala, satana, desfasurandu-si aripile, isi dadu drumul in vazduh...
in vremea asta, pe malul drept al Bistritei, deasupra Buhalnitei, pe piscul grohotisului, un cioban desteptat de furtunaisi atata focul ca sa-si usuce opincile. Un caine de la stana, manios, porni o plangere grozavade urlete, cuprins ca de o cumplitaspaima. Rasunetul tremurator se desteaptain munti: din rapain rapavuietul se prelungi. Ciobanul isi facu cruce de trei ori, socotind in gandul lui canu-i lucru curat. Se uitain juru-i si, deodata, pe neasteptate, isi atinti privirile, ca fermecat, asupra Ceahlaului. Luna cobora incet-incet dupao stanca, valea era cufundatain intuneric, numai fruntea plesuvaa Ceahlaului, luminata, se desfacea albadin umbra noptii. Pe marginea stancii care incununeazaCeahlaul, era asezat cineva, plecat intr-o rana, iar cu mana dreaptase sprijinea de un bolovan. Ochii ii scanteiau ca focuri ratacite pe munti si catau spre vai, plini de rautate. Umbra lui se zugravea pe stancile mai inalte care impresuramuchea spre tara Ungureasca... Noaptea era tarzie, se zarea de ziua.
Un zgomot grozav se auzi si umbra zvacni in picioare... Diavolul (caci el era), isi desfacu aripile, ridicadintr-o clatinaturastanca si pluti o clipadeasupra Ceahlaului. Se indreptaspre valea Bistritei - cand o chemare ascutitasunain vai. Era cantecul de veghe al cucosului... si pentru canoaptea e a diavolului numai decusearapanala cantatori, pierzand puterile, diavolul se cutremura, isi desclestaghearele si stanca cazu greu.
Trei zile si trei nopti a plouat cu manie. suvoaiele duceau departe, pe Bistrita revarsata, bucati de case, brazi faramati, stejari uriasi si trupuri zdrobite. Numai piatra a ramas pe loc si se impotriveste si fulgerului, cand trasneste pe varful ei.
...Cateodata, in noptile urate, diavolul se aseazaiar pe stanca de sus... Atunci, ca la o vraja, toate tac si toate focurile se sting...

Culeasade Alecu Russo



Se zice catraia candva, ascuns intr-o vagaunaa Ceahlaului, un capcaun. El era o mare napastape capul oamenilor caci ademenea fetele tinere, le ducea pe platoul muntelui si le transforma in stane de piatracu infatisari ciudate.
intr-o zi, un gospodar din Vatra Calugarenilor (localitate din zona), a carui fatafusese rapitain ajun de capcaun, i-a convins pe ceilalti oameni din sat sase inarmeze cu topoare, coase, palose, buzdugane si sase aseze la pandain Gura Bistricioarei, pentru a-l rapune pe capcaun. si ei asa au facut.
Din varful muntelui insa, capcaunul i-a zarit si, furios, s-a tot gandit cum sa-i distrugape razvratiti. Odatacu caderea noptii, el a dezlantuit o furtunateribilaapoi, cand potopul era in toi, a smuls din crestetul Ceahlaului o stancauriasasi a pornit cu ea in zbor sao pravaleascapeste satul razvratit. Dar duhul cel bun al muntelui Ceahlau, pe care oamenii locului si l-au inchipuit intotdeauna ca pe un mosneag albit de ani, s-a prefacut intr-un voinic chipes si, calare pe un cal inaripat, a pornit dupacapcaun. Urmarirea a fost apriga, vicleanul capcaun facand tot felul de miscari inselatoare, doar doar o reusi saajungadeasuspra oamenilor saslobozeascabucata de munte pe capetele lor. Mai abil, duhul Ceahlaului a reusit saloveascacu spada peste ghearele capcaunului si uriasa stancaa cazut in afara satului, pe malul Bistritei, acolo in locul unde o vedem si astazi.