Ramnic (jud. Valcea)

textul de mai jos este copy/paste de pe URL-ul:http: //www.episcopia-ramnicului.ro/publicatii/renasterea_3_2003.pdf

Arhivele tacute ale pamantului "vorbesc"
intalnirea cu inscriptia REB mi-a amintit de consateana mea, Ecaterina N. Nita (cunoscuta
in comuna Bujoreni si sub numele de Tinca lui Nica Ciurea), care are in vocabularul ei activ
cuvantul REB folosit curent in expresiile: "Taci Rebii, din gura", "Lua-te-ar, Rebii", "Du-te, Rebii,
de aici", "Fii al Rebii" (cu sensul de "Fii al dragostei" sau "Fii al mortii" etc.), iar consatenii i-au
atribuit apelativul de Rebi, uneori Reba, pe care ea l-a acceptat cu mandrie.
Am facut atunci, in 1973, o posibila legatura intre inscriptia descoperita, REB, apartinand
stramosilor nostri daci din secolul I i.H. si acelasi cuvant folosit si astazi, in comuna Bujoreni, cu
multiple sensuri: capetenie, sef, poate zeu al iubirii, al intelepciunii sau al razboiului si, de ce nu, al
raului, al asupririi... in aria lingvistica cuprinsa intre Ocnita si Bujoreni. Atunci am emis ipoteza ca
REB infirma teoria potrivit careia etimonul Ramnic semnifica "de peste" (3) si (8).
"Cea dintai atestare documentara in limba slavona a orasului Ramnic este din 20 mai 1388 si
se refera la raul cu acest nume in redactia Ribnic care este veche si dominanta, formele Rabnic si
Ramnic fiind mai noi. Este probabil ca raul a luat numele de la oras... mai sus fiind cunoscut ca raul
Olanestilor si uneori Cheia. Prioritatea hidronimului asupra toponimului (si invers) va continua
sa fie discutata atata vreme cat nu se cunoaste originea cuvantului" (8): "Na Ribniteh vodenita"
(1388); "Va orasi glagolemago Ribnic" (1389), "Ribnite na Olti", pus alaturi de apa: "Vodu Ribniceskoiu"
(1392); "Na Ribnite" (1402-3), "za hotari Ribnitkom" (1440); "Ot Ribnik" (1475); "Rabniku".
Istoricii Constantin si Dinu C. Giurescu afirma despre originea numelui Ramnic:
"Mostenirea slava se constata in toponimie, in onomastica si in general in limba...". Despre Ramnic
ei dau urmatoarea explicatie: "Ramnicul (rau sau iaz cu peste)" (3).
Afirmatiile istoricilor mentionati (A. Sacerdoteanu, Constantin C. Giurescu si Dinu C.
Giurescu) bazate pe documentele existente la data emiterii lor - 1966 si respectiv 1971 - au dus la
concluzia ca Ramnic este toponimic slav si provine de la raba=peste.
Reb - nume de capetenie, sef de mare autoritate in randul dacilor
Descoperirile arheologice de la cetatea Buridava dacica de pe platoul Cosota-Ocnita din
anul 1973, indeosebi a inscriptiei REB ce semnifica, dupa Dumitru Berciu, numele unui personaj
important, o capetenie, un sef si, adaug eu, cu mare autoritate si influenta in randul dacilor autohtoni
din moment ce amintirea si numele lui s-au perpetuat pana in zilele noastre, m-au determinat sa
studiez cu atentie fenomenul lingvistic al termenului REB, punandu-mi, totodata, intrebarea daca nu
cumva toponimicul Ramnic provine de la REB, mai ales ca si profesorul Aurelian Sacerdoteanu
6
avea indoieli despre Ramnic ca ar proveni de la slavul raba (peste) si, de aceea, sugera continuarea
cercetarilor pana se va cunoaste originea cuvantului Ramnic. Pentru aceasta, am extins studiul
istoriei vechi a romanilor si mi-am improspatat cunostintele de gramatica istorica revazand: "Cursul
de Istoria limbii romane" al profesorului universitar stefan Pasca, tinut studentilor de la Facultatea
de Istorie - Filologie de la Universitatea "Victor Babes"si "Bolyai" din Cluj, 1955. in finalul
documentarii am inteles ca supozitia mea este verosimila. Toate datele pledeaza pentru ideea ca
denumirea de Ramnic este un derivat al numelui REB, caruia i s-a adaugat sufixul -nic. Supus
legilor si regulilor evolutiei limbii latine, apoi daco-romane, Rebnic a dat in limba romana mai intai
Ribnic (A. Sacerdoteanu), similar evolutiei fonetice a cuvintelor tempus>timp, bene>bine etc. si sub
influenta limbii slave, Rabnic sau Rabnic, desemnand unul dintre cele mai pitoresti si mai
interesante orase ale tarii.
Am convingerea ca REB, provenit din substratul traco-dac, a existat din totdeauna ca cuvant
al fondului principal de cuvinte, formand prin derivare si o familie lexicala: Reba, Rebi, Rebnic,
Ramnic...; poate si rebel, rebeliune, rebut, (a) rebuta...
Necunoscandu-se existenta cuvantului REB in limba geto-dacilor, lingvistii au considerat
derivatele a fi de origine franceza sau latina, desi ele sunt autohtone, mai ales ca de peste 2000 de
ani fac parte din vocabularul nostru activ.
Se cuvine sa aduc in favoarea noii ipoteze si alte aspecte ale mostenirii lingvistice. De pilda,
se considera ca apartin acestei mosteniri dacice sufixele atat de frecvente si caracteristicile
romanesti - esc (omenesc, craiesc...), -este (barbateste, trupeste...); probabil si -nic, sufix extrem de
productiv in sensul participarii la imbogatirea vocabularului limbii romane cu cuvinte apartinand
diferitelor etnii: geto-daca si latina = Ramnic, puternic, zilnic,...; slav = localnic, stolnic, varstnic,
darnic; bg = harnic; rus = ispravnic... etc.
Lingvistii romani au comparat limba romana cu limba albaneza, mostenitoare a vechii limbi
ilire, care la randu-i, era inrudita cu limba traca, deci si cu limba dacica si au stabilit un numar de
160 de cuvinte romanesti de origine geto-daca. Acesti termeni privesc o arie foarte larga, incepand
cu corpul omenesc (buza, ceafa, grumaz, gusa), cu familia (copil, prunc, zestre), cu locuinta (vatra,
catun), cu indeletnicirile apicole, pastoresti, viticole, piscicole (mazare, tarina, baci, manz, strunga,
tarc, urda, zara; butuc, curpen, strugure; balta, gard), cu mediul fizic (magura, mal), cu flora (brad,
copaciu), cu fauna (balaur, a zburda) si alti termeni care se vor descoperi prin cercetarile
arheologice ulterioare (3).
Ni s-au pastrat de la daci cateva hidronime (3): Dunarea, Oltul, Ramnicul, Argesul,
Somesul, Tisa, Muresul, Cerna... Mult mai bine sunt reprezentate antroponimele in numar de circa
1150: nume proprii de persoane (Reb, Marcos...), zeitati si triburi (Buridavensii...) si toponimele
in numar de circa 900 (Buridava, Ramnic...). Daca nu se pierdeau poemele scrise de Ovidiu in
limba getica, in timpul exilului sau la Tomis, am fi avut astazi dovada limpede a felului cum se
infatisa limba stramosilor nostri daci. Nu ni s-au pastrat nici inscriptii afara de una imprimata pe un
vas mare de pamant la Gradistea Muncelului: Decebalus per Scorilo (Decebal fiul lui Scorilo) (3).