Toponime bisericesti

am gasit informatiile de mai jos la adresa
http://www.itcnet.ro/history/archive/mi1997/current6/mi54.htm


"Termenii de episcop si episcopie au aparut in limba romana, ca
neologisme, in sec. XVIII, odata cu influenta bizantino-fanariota.
Dar s-au pastrat pana in ziua de astazi si compusii lui piscup, in
onomastica si toponimie: Piscupetii, Piscupescu etc.
De altfel, intalnim si in Italia meridionala termenul piskopo, in
neograca piscopos, iar in portugheza bispo.

Inainte de crestinarea popoarelor vecine (bulgarii in 865, sarbii in
879, rusii in 988), straromanii erau crestini, avand bisericile lor
(latinul basilica), cu preuti (lat. presbiterum) si cu piscupi, deci
cu o organizare bisericeasca autohtona.

Vechimea crestinismului la romani este atestata si de sfintii martiri
de pe aceste locuri. Astfel, la Niculitel, jud. Tulcea, au fost
descoperite in 1971 scheletele a patru martiri crestini din sec. IV,
Zotikos, Attalos, Kamasis, Philippos (Magazin istoric, nr. 3/1990),
care, prin hotararea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane,
din 20 iunie 1992, sunt sarbatorita la 4 iunie.

Alti sfinti martiri de origine traco-daca sunt Dadas sau Dada, din
satul Ozovia, din sudul Dobrogei, decapitat la 28 aprilie 304,
Argeus, mort la Tomis in 324, Quinedus (sau Chinedus, Cindeus), de la
sfarsitul sec. III si inceputul sec. IV.

Sfantii martiri daco-romani de la Dunarea de Jos marturisesc si ei
despre o Biserica martira in aceste regiuni, inainte de libertatea
religioasa acordata de sfantul Constantin cel Mare, prin edictul de
la Milan din 313.

Despre vechimea organizarii bisericesti romanesti, in Transilvania de
data aceasta, vorbesc si toponimele Ramet, Rimet, Remetea s.a.
intalnite in judetele Alba, Bihor, Harghita, Mures, Maramures, Timis,
Satu Mare, Caras Severin, Bistrita-Nasaud. Ele indica vechi asezari
monahale, ramase in traditia orala a populatiei din aceste locuri.

Originea cuvantului ramet este in latinescul eremitus care, la randul
sau, provine din grecescul eremi , care insemna loc solitar, desert.

Existenta eremitilor (singuraticilor) este cunoscuta de pe la
sfarsitul secolului IV si inceputul sec. V, cand episcopul Teotim al
Tomisului a elaborat o scrisoare speciala pentru acestia si pentru
cenobiti (cei care traiau viata monahala in comun in manastirile din
Scyathia MinorDobrogea).
Avem deci dovada eremitilor rametilor pe teritoriul tarii noastre
inainte de termenii de monah, calugar sau manastire, venite prin
filiera slavo-bizantina."


Matei Laudoniu