Bucegi (descriere din 1924)

PASAJ EXTRAS DIN "REVISTA CULTURA", CLUJ, 1924, AUTOR GEORGE VALSAN

"Dar mai cu seama impresioneaza Bucecii, saltand dintr'odata, superbi si goi, pana la 1500 m deasupra padurilor vaii Prahovei, care si ea domina cu aproape 1000 m nivelul marii.
Desinand pe cer linii domoale, - caci in realitate ce se vede nu e o muchie ascutita, ci marginea unui podis, - cu forme de flanc variind dela creasta dintata care se precipita in prapastii, despartind gatlejuri umezite de o sudoare rece, pana la largile circuri suspendate, cuiburi parasite ale unor ghetari disparuti, in care si acum intalnesti la umbra limbi de zapada ocolite de palcuri de anemone, - acesti munti, ori unde te-ai afla pe vale, iti atrag necontenit privirea si necontenit iti desteapta in suflet o surprindere si un sentiment aproape religios.
Au o majestate senina si grava, forme rigide si pretioase ca ale unor odajdii. Cu fruntea drept spre rasarit, in zori, cand valea doarme acoperita de un borangic de roua, ei incep sa surada si sa se aprinda de o flacara de culoarea margeanului, pana ce soarele ii atinge pe frunte cu mirul luminii sale. In aceasta ora a diminetii ei par de chihlibar. In miezul zilei, proiectati pe cerul limpede, ei se arata de culoarea nedefinita a "floarei reginei", un cenusiu palit cu irizari fine de aur si de ametist.
Cand soarele a scapatat dupa piscuri, ei par o imensa umbra de opal, care se intuneca pe incetul in albastrul adanc si racoros al orelor de seara. Iar noaptea, cand oraselele adorm subt paza nenumaratelor lampi electrice, cand toate apele isi limpezesc glasurile si cand din padurile de brad se ridica sonoritati prelungi de orga, in lumina lunii ei se innalta muti si grandiosi, cu licariri de sidef si cu prelingeri fosforescente asa ca nu iti mai par de piatra, ci zamisliti dintr'o substanta aproape transparenta, si de origine divina.
Nu au formele ametitoare si salbatice, claritatea rece si hermina zapezilor eterne ale Alpilor, nici tonalitatile pasionate ale Pirineilor, nici sculptura amanuntita si decorul teatral al muntilor Rivierei, dar linia lor e simpla si armonioasa ca a vechilor manastiri romanesti, masivitatea lor e originala si impunatoare, iar variatele vesminte de lumina in care se imbraca, au culorile stinse si totus calde, discretia si nuantele fine ale costumului nostru popular"