Ada-Kaleh paradisul pierdut?

textul de mai jos este copy/paste de pe URL-ul -
http://www.vacantesicalatorii.ro/revista/showart/?nr=48&articleID=22


Ada-Kaleh paradisul pierdut?

De 34 de ani zace scufundata sub apele Dunarii. Atmosfera originala
si plina de pitoresc a ramas doar o amintire in inimile celor care au
avut sansa sa viziteze aceasta oaza musulmana din mijlocul apelor
romanesti. Multi au sperat ca, prin stramutarea principalelor
monumente pe insula Simian, se va pastra macar o parte din insula ce
avea sa dispara inghitita de ape.

Insula Ada-Kaleh a fost unul dintre elementele pitoresti ale
sectorului Portile de Fier ce au trebuit sa fie sacrificate pentru un
scop de o importanta covirsitoare: aparitia lacului de acumulare.
Ridicarea nivelului apelor a imbunatatit simtitor navigatia pe
Dunare, caci astfel au fost eliminate obstacolele naturale din albie,
dar in acelasi timp a modificat ireversibil peisajul natural si
antropic al zonei.
Pozitia insulei a constituit in acelasi timp o sansa si o nesansa,
caci tocmai conditiile specifice din aceasta regiune odinioara
salbatica au dus la formarea insulei din mijlocul Dunarii, apoi la
fortificarea ei si, in cele din urma, la amenajarea pentru locuire
civila de catre populatia turceasca.
Exista citeva legende legate de trecutul istoric al insulei. Numele s-
ar parea ca vine de la o preafrumoasa fata. Se mai spune ca aici ar
fi fost legendara tara Hesperia a lui Geryon (personaj identificat cu
Gruia din mitologia romaneasca). Legenda mai povesteste ca din
aceasta insula Hercule ar fi adus si plantat in templul lui Jupiter
un maslin, si tot aici argonautii au descoperit uleiul de masline, pe
care l-au dus in Elada. Cert este faptul ca insula a fost intotdeauna
considerata un punct strategic, fiind fortificata inca de pe timpul
lui Iancu de Hunedoara. Din unele surse istorice s-ar parea ca
cetatea de pe insula data chiar mai de timpuriu, de pe la 1390.
Cetatea stelata care putea fi vazuta pe insula pina la scufundarea ei
a fost construita la 1717 de catre Eugeniu de Savoia, la acea vreme
fiind una dintre cele mai puternice cetati din Europa. La scurt timp
dupa terminarea constructiei, cetatea a fost cucerita de turci. Dupa
primul razboi mondial, insula a revenit Romaniei, dar administrarea
ei a fost autonoma, conducatorul fiind un guvernator. Cetatea
fortificata ocupa aproape in intregime insula (care avea o lungime de
circa 1750 m si o latime de circa 500 m), fiind prevazuta cu
bastioane si cazemate legate intre ele de tuneluri si galerii
boltite, executate in caramida. Accesul in cetate se facea printr-un
sir de porti cu ancadramente de piatra fatuita, in stil baroc. Spre
sfirsitul secolului al XIII-lea, insula a fost amenajata pentru
locuire civila de catre populatia turceasca, care si-a construit case
in curtea interioara a cetatii, folosind caramizi scoase din zid,
adesea locuintele fiind suprapuse peste cazemate. In timp, insula si-
a pierdut functia militara, iar pitorescul ei s-a nascut tocmai din
aceasta intrepatrundere intre arhitectura civila si cea militara. In
interior existau doua strazi ce reprezentau scheletul asezarii.
Vegetatia submediteraneeana care s-a dezvoltat intre timp pe insula a
sporit si ea farmecul locurilor. In secolul al XIX-lea, populatia
musulmana a construit aici o moschee cu elemente decorative din
barocul tirziu. Minaretul a fost adaugat in secolul XX. Covorul
persan enorm, care era o curiozitate a moscheei - fiind lung de 15 m
si cintarind 500 kg - era un dar al sultanului Abdul Hamid II. Astazi
poate fi admirat la Moscheea din Constanta. In cimitirul turcesc se
afla si mormintul unui "facator de minuni". Pe linga aspectul
pitoresc pe care-l capatase insula, comunitatea turceasca de aici
reprezenta o atractie in sine, prin faptul ca locuitorii isi
desfasurau activitatile tipice lumii din care veneau, traind si
muncind ca intr-un mare muzeu viu. Viata autentica de pe insula
atragea din ce in ce mai multi vizitatori, prefigurindu-se astfel un
turism ce ar fi avut o mare amploare astazi, cind Ada-Kaleh ar fi
fost cu siguranta unul dintre locurile minunate ale Romaniei. Aici se
gaseau cafenele si mici restaurante, o fabrica de tigarete, precum si
moscheea ce putea fi vizitata. In pravalii, vizitatorii gaseau
dulciuri si bauturi traditionale turcesti: halvita, halva, rahat,
sugiuc, dulceata de smochine si de trandafir, precum si braga. In
cafenele se pregatea cafea la nisip, iar pe insula se fabricau si
tigaretele de Ada-Kaleh, destul de renumite. Turismul era doar in
stadiul de inceput, dar se dezvolta continuu: pe malul sting al
Dunarii exista deja o halta denumita Ada-Kaleh; transportul pe Dunare
era asigurat de localnicii-barcagii, imbracati in costume
traditionale. Pe insula nu existau hoteluri, fapt ce nu reprezenta
insa o problema in ceea ce priveste cazarea, caci se putea innopta la
localnici, contra cost; vizitatorii preferau gazduirea in casele
turcesti - forma incipienta a turismului rural - caci erau atrasi
tocmai de aceasta comunitate ce-si pastra un mod de viata autentic,
la doar citiva kilometri departare de civilizatia romaneasca.
In anul 1970, apele lacului de acumulare, format in spatele barajului
de la Portile de Fier, au acoperit insula Ada-Kaleh, impreuna cu
ostrovul Ogradena, citeva localitati si vechea sosea ce serpuia in
lungul Dunarii. Si orasul Orsova a fost afectat de aceste uriase
transformari infaptuite de om, dar aici locuitorii au ramas in cea
mai mare parte pe locurile natale, mutindu-se cu trei-patru km mai la
nord, in noua Orsova pe care au construit-o la gura Cernei. In
schimb, comunitatea musulmana ce a populat insula Ada-Kaleh a parasit
pentru totdeauna originalul ei habitat, emigrind in Turcia si
Constanta, si foarte putini spre Orsova sau Drobeta-Turnu Severin.
Astfel, atmosfera autentica a insulei s-a destramat, iar incercarea
de a o reconstitui, prin stramutarea unora dintre monumente pe insula
Simian de linga Drobeta-Turnu Severin, a fost un esec. Principalele
monumente (moscheea, bazarele si altele) au fost transferate pe
insula ce avea sa le fie noul camin. Cimitirul turcesc, situat in
afara zidurilor cetatii, si monumentele funerare sculptate in piatra
au fost demontate cu scopul de a fi stramutate, fapt ce nu a mai fost
realizat. Prin asta se urmarea reproducerea cu fidelitate si
pastrarea atmosferei de pe insula, dar rezultatul nu a fost conform
cu planul initial: lipsea elementul de baza, si anume locuitorii
acestor vestigii, cei care au dat viata universului pitoresc
dinauntrul cetatii, cei care si-au pus amprenta pe tot ceea ce a
insemnat aceasta insula.
Pe insula Simian a fost refacuta, pina la urma, doar partea vestica a
cetatii, in schimb partea sud-estica, mai greu accesibila si aproape
invizibila de pe malul romanesc, e si in prezent nerefacuta.
Proiectul initial urmarea si incurajarea dezvoltarii unui turism de
agrement pe Insula Simian, astfel ca la baza zidurilor cetatii au
fost construite o faleza de agrement cu plaja si loc de scaldat,
precum si un strand deschis. In final, spatiul de agrement nu a avut
succesul scontat, deoarece portiunea de scaldat s-a dovedit a fi
periculoasa din cauza curentilor fluviali (au avut loc si accidente
fatale). In prezent, tot ceea ce a mai ramas din insula Ada-Kaleh
sint vestigiile de pe Insula Simian, precum si obiecte ce au
apartinut odinioara comunitatii tucesti, raspindite prin colectiile
muzeelor din tara. Din pacate, accesul pe Insula Simian nu este
liber, iar cetatea nu poate fi vizitata, caci primaria locala - desi
doreste includerea insulei in circuitul turistic - are putina putere
administrativa asupra ei.
Acum vechea atractie este o insula submersa, care si-a pierdut deja
forma initiala, in zecile de ani in care Dunarea a depus in continuu
aluviunile transportate. Fundatiile vechilor case ce au ramas pe
insula alcatuiesc un oras fantomatic, vizitat doar de pestii care si-
au gasit adapost intre ruine."